Intra in lumea fascinanta a cartii
de Dan Manusaride
Stimate prieten,
De cateva zile imi privesc cu alti ochi orasul.
Tocmai am terminat o carte extraordinara -
Prin Bucuresti, cu rucsacul in spate, autor Dan Manusaride - si realizez, pentru prima oara, cat de norocos sunt ca locuiesc intr-un asemenea oras.
Bucurestiul mi se pare dintr-o data
altfel: nu-l mai vad ca pe o masinarie zgomotoasa si stresanta, unde toata lumea alearga la orice ora dupa ceva, cu grija permanenta de a gasi un loc de parcare, ci ca pe
un izvor nesecat de intamplari si personaje cu totul si cu totul remarcabile care, adesea, au decis istoria intregii tari.
Trec acum prin locuri pe unde am mai trecut probabil de zeci, poate chiar de sute de ori, doar ca de data aceasta simt nevoia sa ma opresc din 100 in 100 de metri:
♦ “Uite, aici e palatul pe care Ceausescu l-a vrut doar pentru el, fara succes...”
♦ “Din hotelul acesta, de la etajul 2, s-a incercat asasinarea regelui Carol al II-lea...”
♦ “Aici a locuit Maria Tanase...”
...vezi aici >>♦ “Vila aceasta fost a guvernatorului german in timpul ocupatiei din Primul Razboi Mondial...”
♦ “Aici obisnuiau sa isi bea cafeaua Tudor Arghezi si Liviu Rebreanu...”
♦ “Pe locul acesta a fost Cofetaria Casata, unde au pierit sute de oameni la cutremurul din 1977...”
Autorul cartii, Dan Manusaride (1956-2018), a reusit sa ma tina in priza un weekend intreg. Cartea sa are doar 260 de pagini, as fi putut sa o termin in 2 ore, dar am terminat-o in 2 zile.
Si asta deoarece la fiecare pagina am gasit informatii atat de interesante, de spectaculoase, incat am simtit nevoia sa zabovesc mult timp asupra lor, ca sa le asimilez pe deplin.
Impartasesc cu dvs. cateva fragmente din cartea
“Dar poate cea mai cunoscuta cladire din zona Unirii, astazi sediu de institutie financiara, este fostul magazin universal Vulturul de Mare.
Pusti fiind, acest magazin mi se parea depasit de timpuri, iar acum stau in fata lui si nu pot intra inauntru pentru ca este sediu de banca si accesul pentru vizite private nu este permis.
Asta este cel mai ingrozitor lucru astazi, bancile au cumparat sediile cele mai frumoase din toate orasele lumii si le arata doar angajatilor lor si catorva clienti care reusesc sa treaca dincolo de ghisee.
Nici vorba sa poti vizita, daramite sa mai faci si poze. Astfel, bancile detin, de la un timp incoace, si banii nostri si amintirile noastre.”
...vezi aici >>
“La Avantul, in Piata Rosetti, un telefon cu firul prins intre doua plansee avea inca ton. Pe jos zacea o papusa, iar din daramaturi se auzeau vaiete. Imaginile pe care le-am vazut in ziua aceea si in urmatoarea saptamana, cand m-am inscris voluntar la incarcatul molozului, sunt greu de descris si nu le-am povestit niciodata. N-am sa o fac nici acum.”
“Carul cu Bere, carciuma de traditie a Bucurestiului, deschisa in 1875. (…) Stim ca aici se preparau si se serveau cei mai buni si autentici mici romanesti, a caror origine balcanica o recunoaste chiar bucatarul-sef din 1920, care rescrie intr-o misiva reteta originala a faimoaselor produse din carne tocata, amintind ca mireasma lor sfaraind pe gratare s-a raspandit in toata peninsula Balcanica. Reteta este destul de complicata, necesita timp si rabdare si are ingrediente ce trebuie atent preparate, ca supa de oase si pasta de usturoi, care au rolul de a lega carnea.”
...vezi aici >>
„In 1932, Max Auschnitt cumpara pe Aleea Alexandru casa situata la numarul 1, o copie fidela a Hotelului Biron, care gazduieste Muzeul Rodin de la Paris. (…) Dupa plecarea sa din tara, casa a fost nationalizata si repartizata ca locuinta de serviciu primului ministru Petru Groza, iar dupa moartea acestuia a trecut in circuitul de protocol, fiind casa de oaspeti si, mai apoi, a revenit Corpului Diplomatic, gazduind Ambasada Argentinei. Retrocedata mostenitorilor lui Max Auschnitt, casa a intrat in proprietatea lui George Becali pentru 7 milioane de euro, in anul 2006. Acesta a investit masiv in refacerea imobilului, care a capatat frumusetea care l-a facut celebru in epoca sa.”
...vezi aici >>
“Descoperim pe dreapta cel de-al cincilea pasaj al Caii Victoriei, de care multi bucuresteni get-beget nu stiu, desi au trecut nepasatori pe langa el de sute de ori. Se afla imediat dupa Palatul Imobiliara (care adapostea Cinema Select), in gangul unei case cu trei etaje, ridicata, dupa unele surse, la 1856 de giuvaergiul vienez Joseph Resch. Initial casa avea un singur cat. In 1875, acest imobil modest este achizitionat de Eliad Grigore (poreclit Carciumarescu, fiind fiu de carciumar), un imbogatit de pe urma contractelor cu administratia locala, deosebit de grandoman. Se spune ca, intr-o instanta de judecata, intrebat cu se se ocupa, a raspuns cu aroganta: „Sunt milioner!“.
...vezi aici >>
“Cum au ajuns sa fie locuite aceste spatii din centrul Capitalei de generatii intregi de oameni fara capatai, iar cartierele noi ale Bucurestiului sa fie umplute de familii respectabile de demolati?
Actiunea a fost deliberata si viza o anume presiune pe care o puneau tiganii aciuati in centru pe intelectualii care locuiau aici, instaurand teroarea si frica. In schimbul acestui „serviciu“ subtil, acesti geambasi ai Militiei, primeau acceptul tacit de a ocupa abuziv anumite spatii din buricul targului.
Si asa au ajuns trei generatii succesive de pierde-vara sa locuiasca pe Calea Victoriei.”
...vezi aici >>
“Pe vremuri, Restaurantul Doina era unul dintre cele mai cautate din Bucuresti. In primul rand, gradina era imensa, vegetatia din jur cobora temperatura verilor fierbinti cu cateva grade, iar berea la butoi nu avea gustul acela specific de ranced, cum gaseai adesea in centru. Aici se mancau niste mici buni si un snitel vienez care avea dimensiuni impresionante. In crama restaurantului mai gaseai niscaiva vinuri mai vechi, dar si un vin al casei care mergea la cursa lunga. In anii rationalizarii benzinei, de aici pandeau soferii cu „pile“ mica benzinarie de langa restaurant unde, contra unor bacsisuri, se putea achizitiona continutul unei canistre de benzina de 20 de litri.”
...vezi aici >>
“Fantana Miorita, realizata in 1936, este formata dintr-un bazin de 50 de metri lungime si un altul de 20 de metri, in mijlocul carora se ridica doua ziduri voluminoase placate cu placi ceramice arse. (…)
Fantana a fost realizata pentru a celebra sarbatoarea Luna Bucurestilor si, dupa aparitia automobilelor moderne, a reprezentat locul in care multi bolizi pe patru roti s-au scaldat. Venind cu viteza dinspre aeroport, drumul coboara brusc si apoi trece pe sub pod, unde vizibilitatea este redusa. Imediat, drumul urca si intalnesti fantana pe mijloc. Daca nu ai apucat sa reduci viteza…”
Stimate prieten, regret enorm ca spatiul nu-mi permite sa-ti prezint pe larg extrase din cartea
Prin Bucuresti, cu rucsacul in spate, dar sper ca fragmentele de mai sus te-au incitat.
Concluzia mea este clara:
Si, imediat dupa ce o vei primi, iti garantez ca o vei parcurge cu aviditate, asa cum am facut si eu!
Iar la sfarsit vei zambi usor si te vei grabi sa iesi din casa si sa vezi din nou Bucurestiul, orasul tau, doar ca de data asta cu alti ochi.
Cu deosebita consideratie,
George Straton
Senior Editor Rentrop & Straton
Despre tiganii aciuati in buricul targului
