SALVATORII DIN APUSENI: Poate daca nu ne opreau din căutări, salvam domnişoara. Păcat"
De Ionuț Fantaziu | Yahoo News – 5 ore în urmă
Un avion care a plecat luni de la București la 13.35 și avea ca destinație Oradea a fost nevoit să aterizeze forțat în zona Petreasă, din cauza unor probleme. Pasagerii erau cadre medicale și mergeau de urgență să preleveze organe pentru transplant de la o persoană care se afla în moarte celebrală. Autoritățile au reușit să ajungă în locul accidentului după mai bine de cinci ore.
Din păcate, două persoane au murit, Adrian Iovan (pilotul avionului) și un medic rezident, o studentă în anul V. Potrivit unor mărturii, primul care a anunțat la 112 că a găsit victimele și epava avionului a fost un pădurar, însă primii care au ajuns acolo au fost niște localnici. E rezumatul unui eșec uriaș al autorităților, pe care îl dezbate o țară întreagă.
Salvatorii din comuna Horea, cei care au găsit victimele înaintea autorităților au rămas cu un mare regret.
„Cum am auzit la televizor de avion ne-am strâns în sat şi am pornit căutarea. Am venit până la cam un kilometru de aici. Ne-au oprit! Ne-au sunat şi or zis că la televizor i-or găsit pe toţi teferi şi nevătămaţi şi să nu-i mai căutăm”, a povestit un sătean pentru Ziua de Cluj.
Însă după o oră i-a sunat din nou telefonul unuia dintre săteni:„Mai căutați, că nu i-or găsit”.
Și i-au găsit înaintea autorităților, iar imaginea era una apocaliptică. „Păi ce să văd: oameni disperaţi pe lume. Domnişoara era moartă, copilotul era cu picioarele rupte, l-am îmbrăcat, i-am dat cuşma, şi am luat-o pe domnişoară şi am pus-o pe o pătură. Restul victimelor erau conştiente, dar erau lovite toate bine. Spuneau numai să nu îi lăsăm aici, să îi ducem", a povestit Argentin Todea, localnicul din Horea ce a ajuns primul la epavă.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu